Tradiții și obiceiuri de nuntă la sat

Vara spre toamnă începeau nunțile la sat. Mă chema Maria Marcu pe atunci.

În noaptea de dinaintea nunții se făcea Fedeleș, la mireasă acasă, în curte. Fedelesul era un obicei de nuntă, la noi în sat, în Chirculești. Era o petrecere mare, la care venea tot satul, cu prieteni, neamuri și apropiați și avea loc mereu sâmbătă seară, înaintea nunții. Pe atunci, nunțile se făceau doar in ziua de Duminică. Se strângeau tinerii, jucau, dănțuiau și încingeau hore. Veneau toți tinerii din sat, ba chiar și din satele vecine și se distrau până spre dimineață.

În dimineața nunții veneau băieții mari, flăcăii, să împodopească bradul de nuntă. Noi nu aveam pom de iarnă, de Crăciun, căci eram săraci, toți din sat, doar o familie care era mai bogată și avea cazane de țuică, ei mai făceau brad de Crăciun. La nuntă, în schimb, era musai să ai brad. Așa îți cerea tradiția. Bradul trebuia neapărat să fie împodobit de flăcăi, după cum era obiceiul, cu tot felul de hârtii colorate, bomboane, nuci, mere, covrigi și alte ornamente pe care le mai născoceau ei.

Bradul era, pentru noi, simbolul tinereţii veşnice, panglicile colorate reprezentau fericirea celor doi miri, iar merele şi covrigii reprezentau belşug și abundență cu care cei doi urmau să fie binecuvântați. Legam bradul de mai multe ori cu o sfoară, o legătură împletită din două fire, unul alb și unul roșu, căci se spunea că firul va lega necazurile, nefericirile, boala și spiritele rele, iar ele nu se vor abate peste noii însurăței. După ce era împodobit, bradul era cărat de un flăcău zdravăn, dar care nu avea încă femeie, nu era însurat.

După ce împodobeau bradul, flăcăii erau cinstiți cu băutură și cozonac de către familia miresei. Tot băieții cei mari trebuiau să îl radă pe mire de barbă, în ziua nunții, iar miresei îi cântau în timp ce se gătea.

Mireasa era gatită în curte, unde se punea un scaun împodobit cu panglici colorate, la fel ca bradul. Mireasa era ajutată să se pregătească și să se gătească de către mama ei, nașa ei și de către alte femei bătrâne din sat. Îi împleteau părul, îi legau voalul, îi puneau coroniță, o parfumau, iar flăcăii ăi mai mari din sat îi cântau în timpul asta:

“Ia-ți mireasă ziua bună

De la tată de la mumă

De la frați de la surori

De la grădina cu flori

De la fir de busuioc

De la fete de la joc”

Așa se cânta, iar mireasa plângea, căci se despărțea de familia ei. Era un moment foarte emoționant. În timpul asta toți oaspeții serveau cozonac, vin și dansau.

Când era gata aranjată și gătită, mireasa pleca cu un băiat care se numea Fratele de Mână. Fratele de Mână putea să fie un verișor sau cineva din familia fetei, era un flăcău tânăr care servea mireasă și îi era alături în ziua nunții. Fratele de Mână și cu mireasa țineau de o batistă, unul de un colt, iar altul de celălalt, iar mireasa căra cu ea și un borcan cu apă. Cei doi mergeau împreună prin sat, ținând de batistă pe tot drumul lor. Erau însoțiți de alai și lăutari, iar cineva din familia miresei avea o sticlă cu băutură pentru a cinsti oamenii pe care îi întâlneau pe drum si pentru a îi invita la nuntă. Mireasă și Fratele de Mâna mergeau prin sat și vărsau apă de trei ori din borcanul lor în fântânile pe care le întâlneau. Cei doi se opreau în final la o fântână, ce-a de-a treia fântână spre răsărit cum mergeai de la casă miresei. Aici, Fratele de Mâna trebuia să scoată apă de trei ori din fântână, iar mireasă înmuia o legătură de busuioc în apa proaspătă și rece și începea a stropii oamenii din alai că să le fie viața lunga, fericită, cu sănătate, bucurii și noroc în dragoste.

După ce terminau tot satul de trecut și ne întorceau de la udat, veneau acasă iară, făceau o hora mare, după care se porneau către Biserică. În timpul ăsta, mirele se ducea să îi aducă pe nuni, pe nași adică. Se ducea mirele cu plocon împreună cu lăutarii că să îi ia pe nași de acasă. Apoi veneau împreună acasă la mireasă, o luau și plecau la Biserică. Tot așa cu alai.

După ce se cununau, atunci când ieșea cuplul din Biserică, oamenii aruncau cu semințe în aer. Semințele simbolizau binecuvântarea și fertilitatea, iar toată lumea izbuncea în urale și îi felicita pe cei doi. Apoi se întorceau și se făcea horă mare la mireasă în curte. Toată lumea venea la hora. Era hora de zi, dar i se mai zicea și ”Hora miresei” sau ”Nunească”.

Când veneau de la Biserică, nașii trebuiau să se spele pe mâini. Mireasa turna apa, iar nașii erau primii care se spălau pe mâini. Apoi se spălau pe mâini socrii mari și socrii mici, iar după aceea se spălau și ceilalți invitați, căci așa era datină. Uneori, mai veneau flăcăii mari și le turnau cenușă altor băieți în timp ce ăia se spălau pe mâini, așa, că să glumească. Băieții se mânjeau cu cenușă pe față și apoi se spălau și ei.

După ce terminau cu spălatul se punea și se servea masă. Se juca și după, când se termină ziua, se punea masă de seară. Seară era obiceiul să se dea Darul. Darul mirilor se punea în căruță că să vadă lumea ce daruri primesc mirii, să vadă ce brânză bună primesc, câte macaturi, câte perne, ce covoare frumoase, câte sticle de vin. Puneau toate darurile în căruță și mergeau cu ele prin sat.

Mireasa avea și zestre, era darul pe care îl primea de la părinți. Mama a avut lădiță de zestre, dar eu și surorile mele nu am mai avut. Puteai să primești ca zestre așternuturi, macaturi de pus pe pat, covoare, preșuri, perne, chiar și animale. Sora mea a primit o vacă de zestre. De dota. Căci așa se numea zestrea.