La cafea cu Haosul

- Îți place stiloul meu? mă întreba el, curios. E nou.

Îmi plăcea. Era albastru închis, lucrat cu multă măiestrie, iar detaliile fine aurii, sclipeau suav când soarele verii intra pe geamul din bucătărie unde stăteam noi, eu, sprijinindu-mi coatele de blatul masei în timp ce savurăm cafeaua de dimineață, iar el, stând relaxat pe spate, aprinzându-și o țigară și privindu-mi cu atenție chipul, așteptând o reacție.

- Aș vrea să încep un capitol nou, îmi mărturisi el. Nu mai pot așa, în ritmul asta, M.

- Și cine poartă vina acestui lucru, dragul meu? îl întreb eu jucăuș.

- Nimeni. Sunt conștient de asta. Dar îmi pare că sunt blocat. Iubesc cuvintele, dar pur și simplu nu sunt în stare să leg două propoziții. E frustrant, atât pot să-ți spun. Nu am consistență și mi-am pierdut ritmul în zgomotul și hărmălaia din mintea mea.

Am izbucnit în râs iar el se încruntă, frustrat la mine.

- Nu mă iei în serios, mârâi el la mine și își aruncă privirea pe geam.

- Ba normal că da. Râd însă pentru că mi-aș dori să am și eu problema ta.

- Acum mă iei peste picior. Frumos. Foarte frumos.

- Chiar deloc. Gândește-te puțin. Eu trebuie să scriu pentru gazeta de dimineață, iar uneori rămân blocată și mintea mea refuză să mai gandescă. Pur și simplu încremenește și rămâne așa, înțepenită acolo. Nu mai e nici un cuvânt, nici un gând care să îmi treacă prin cap. Pur și simplu…nimic. Ce n-aș da să am hărmălaia ta, căci chiar și așa, cum e ea, măcar ar fi ceva. E mult mai greu să fug cu penseta după cuvintele care stau ascunse și nu vor să cadă pe hârtie.

- Eh, vorbeșți prostii. Ți-am citit articolele. Nu ai trecut niciodată prin ceea ce trec eu acum, pentru că dacă ai fi trecut ți-ai fi pierdut locul de muncă. Ziarul trebuie să apară zilnic și tu scrii zilnic, însă eu draga mea M., eu sunt blocat. Mă înțelegi? BLOCAT! Știi de cât timp? Probabil nu, așa că permite-mi să te informez….de 3 luni!

- Dacă nu îți place să faci curat, eu ce să îți fac, i-am spus ușor în timp ce sorbeam cafeaua.

Pufni în râs. Asta și voiam, s-a detensionat puțin.

- Iar aberezi. Cum adică nu îmi place să fac curat? Nu am făcut eu curățenie în casă ieri, cât tu erai plecată la ședință? Am măturat, aspirat, șters geamurile și curățat canapeaua. În ritmul ăsta am să te rog să îmi iei un șorț și o bonetă de Crăciun, spuse el mohorât.

- Păi și cum te-ai decis tu să faci curat?

- Cum adică cum m-am decis? Era mizerie, nu mai făcusem curat ca lumea de câteva săptămâni. Înțeleg că nu ai timp și toată ziua ești pe drumuri, nu te învinuiesc sau ceva, doar îti spun că pur și simplu nu se mai putea. Nu mai puteam așa.

- Nu mai puteai așa…., am spus încet

- Întocmai!

Era supărat, se vedea asta. M-am uitat la el cu dragoste, mi-am pus cafeaua pe masă și m-am dus către el, l-am îmbrățișat de la spate și l-am sărutat pe obraz.

- Te iubesc și îți mulțumesc pentru că ai făcut curat. Acum ia stiloul ăsta și fă curat în mintea ta, folosește-l pe post de cârpă. Ai toate instrumentele de care ai nevoie, sunt chiar acolo în camera aia plină de zgomot din mintea ta. Organizează dezordinea și dă-i un sens, ai să vezi cum prinde viață apoi.

- Nu pot. Crezi ca nu am încercat, M.? Mă chinui, încerc și încerc dar nimic, nu e ca și cum aș avea vreun mâner de care pot prinde haosul ăsta și să îl pot imobiliza. Zgomotul e peste e tot, nu stă nicio secundă cât să îl pot descompune și organiza.

- Hmm, asta pare să fie continuarea poveștii tale.

- Care?

- Haosul. Dacă nu poți scrie despre altceva, scrie despre el. Du-te acolo, în camera cu haos. Stai și privește-l. Nu pare că vrei să îl asculți și asta cred că îl enervează și se umflă și mai tare.

L-am sărutat din nou și am plecat să îmi spăl cana de cafea. Când m-am întors l-am găsit la aceeași masă, neclintit, dar în fața lui avea o foaie ce nu mai era goală. Era plină de mazgălituri și cuvinte tăiate.

În sfârșit stătea la o cafea cu haosul. Povesteau.