Inimi în scântei

Rujul ce dă glas sărutării tale are gust de căpșuni, iar părul îți este sărat.

Buzele îți sunt pline de dorință iar sărutul tău e stropit cu firmituri de fantezie și miraj.

Ochii tăi au fost creați din resturile basmelor și poveștilor cu zâne, iar privirea ta se scaldă în aromă de iubire și iz de vise furate și regăsite.

Zâmbetul tău e nostalgic, prins într-o zi de vară, pe malul mării, cândva la apus de lună și răsărit de stele.

Pielea ta e fină și adie peste corpul meu la fel cum briza mângâie și îmbrățișează marea.

Mă uit la tine și simt cum dorința crește, cum vrea să se elibereze de panglicile care o împodobesc și sforile ce o ornează.

"Cum crezi că vom atinge nemurirea?"

Tu îmi zâmbesti și îmi spui “Cum altfel dacă nu deghizați în amor și îmbrăcați în iubire?”

Mă îmbăt de tot ceea ce ești, iar tu mă porți ca o eșarfă delicată. Mă iei de mână și mă joci în hora nemuririi din visul eternității. Acolo, dansând cu tine, între vise dezlegate și speranțe răsfirate, în lumini nebune și culori întregi, de vis, inimile noastre se deschid în ceruri și se aprind în scântei.