Freamăt în pădure

- De el ce zici? întrebă o voce gravă, puternică.
- Nici nu vreau să aud, îi răspunse cu foșnet de frunze o altă voce, cristalină și suavă, de undeva din apropiere. Știi că nu îmi plac picioarele lui. Calcă mult prea dur și merge tărăgănat, nu vezi? Ba mai mult de-atât, uite-l cum se împiedică de toate buruienile care îi ies în cale și se împotmolește în toate desișurile. Sub nici un chip, iubitule, continuă vocea și oftă obosită. Deși nevoia este mare, iar timpul ne presează, nu putem alege pe-un oricare.
- Ce altă variantă ne-a mai rămas? bufni vocea groasă. Vremurile atârnă greu, iar așteptarea asta mă usucă de-a-ntregul. Uite, vine Vântul. Poate ne va aduce o veste bună.
Munții găzduiau vânturile unei ierni apuse, cele care aduc aerul cald și prevestesc venirea primăverii.
- Are inima curată, eu spun că îl putem considera, continuă vocea groasă, în încercarea sa de a o convinge pe cealaltă.
- Nu are rădăcinile înfipte în pământ, răspunse cu o urmă de dezamăgire vocea cristalină. E cu capul în nori și visează toată ziulica la te miri ce. Nu știe ce vrea, nici ce caută, dar eu știu prea bine că nu este el cel pe care îl căutăm.
- De cel care ne-a vizitat săptămâna trecută ce spui? întrebă vocea groasă din nou. Cel jovial și bine făcut, cu obrajii bătuți de soare. Mi-a plăcut de el, știa să cânte la chitară.
- E doar un pribeag, fu răspunsul ferm pe care îl primi. Casa lui nu e aici. Se întoarce la noi atât de rar încât am uitat sunetul pașilor săi și forma călcăturii sale. Ne vizitează când iarna e în țară, iar omătul este mare. Vine doar ca să ne deranjeze din somn. Nu. Ne va vinde cu prima ocazie. Seminția noastră va pieri în ziua în care vom fi dați pe mâna celor ca el. Ne va duce copiii departe, în țări străine și-n meleaguri îndepărtate. Vrei să fii tu acela care permite asta, dragul meu? îl dojeni ușor, cu dragoste, micuța voce cristalină.
- Vreau o decizie, spuse vocea gravă, care devenise morăcănoasă între timp. Frunzele tremură sub soare, norii vin și pleacă, iar florile își schimbă formele și culorile cât timp noi așteptăm și tot cugetăm.
- Și o vom avea, șopti vocea cristalină. Răbdare.
- Hmm, mormăi vocea groasă.
- Știi că nu ne-a fost ușoară alegerea nici ultima dată. Vremurile se schimbă, iar un străjer trainic e tot mai greu de găsit în zilele astea, când îndoiala e mare iar primejdia-i pretutindeni. Cea mai mare pagubă pe care o poți face acum este să te pripești. Prietenii noștrii vechi, cei cu creste înalte, sunt binevoitori și ne veghează. Avem protecția lor, cât timp îl căutăm pe el. Ne țin la adăpost de foc și moarte. Ai încredere. Acordul dintre noi există încă de la începutul timpurilor străvechi. Memoria pământului îmi este martoră. Îl vom găsi.
Să fi tot trecut vreo nouă săptămâni, poate chiar un pic mai mult, de când cele două glasuri au stat la sfat. Pădurea respira lin sub soarele auriu, într-o liniște blândă, calmă și cuminte. Brazii falnici se dezmorțeau ușor sub prospețimea dimineții și răspândeau o mireasmă plăcută, ruptă dintr-o vară ce se trezise prea de dimineață și bătuse la ușă un ceas mai devreme. Vântul vizită din nou codrul, însă de data asta aduse cu el un parfum nou. Un parfum de tânără femeie ce se afla în floarea vârstei.
- Șhh, tăcere, se auzi o voce clară și matură. Avem musafiri!
Pasul ușor al unei femei se auzi intrând în pădure. Trupul ei era mlădios ca al unei sălcii curgătoare, părul îi era bogat și de culoarea pământului ud, ochii verzi îi luceau sub soarele amiezii, iar privirea i se foia curioasă printre ramurile codrului.
- Ia, trezirea, au început să strige atunci agitate un cor format din glasuri subțiri, ca de copii. Toată lumea! Trezirea! Se uită la noi! Se uită la noi!
Fata se opri, admiră pădurea și se bucură, recunoscătoare fiind, de micuțul luminiș pe care îl găsise. Ducea cu ea un ghiozdan, pe care îl căra în spate. Se așeză pe iarba fragedă și moale, trase adânc aer în piept, iar pe chip îi apăru un zambet luminos. Puse ghiozdanul lângă ea, pe iarbă și scoase din el o pătură veche, cu un model de flori ce păreau a fi cusute de mână. Se întinse sub umbra brazilor și își deschise o carte.
- Ce-i cu toată zarva asta? spuse deranjată vocea cristalină care se trezise de la tot zgomotul din pădure.
- Cineva a venit în vizită! Nu știm cine este, dar are niște ochi superbi, au răspuns în cor glasurile subțiri și fragede.
În timpul ăsta fata, ai cărei ochi păreau două bucățele de cristal ce fusese îmbăiat într-un verde mult prea crud, citea liniștită, stând pe iarbă, în timp ce fredona un cântec vechi, de munte, pe care îl auzise odinioară de la bunicul ei, cel din partea mamei.
- Dragul meu, trezește-te! zise nerăbdătoare vocea cristalină. E cineva aici, la noi în codru. Cred că pe ea vei vrea să o vezi.
Vocea puternică se trezi, și-și îngroșă glasul. Era obosită și putin țâfnoasă.
- Pentru ce motiv mă-ntreb, m-ați trezit din somn acum? bombăni încet și somnoros.
- Pentru fata asta. Hai, se rugă mieros vocea cristalină, ia aminte și privește-o atent.
Doar câteva secunde fu liniște, iar apoi vocea groasă vorbi din nou, însă de data asta, cuvintele sale purtau cu ele o bucurie mult prea mare pentru a fi cuprinsă și cu atât mai greu povestită.
- Lăudat fie Vântul și slăvit fie Soarele în cer! Am găsit-o! Ea este! Să cânte mierlele în văzduh și să răsune-n toată țara!
- Dar este femeie! protestă un cor de voci agitate în surdină.
- Și nici nu mai este o copilă! se auziră alte câteva voci, discutând îngrijorate în apropiere.
- Liniște! Foșniți și vă agitați atât, nu mă mir că nu îi puteți auzi cântecul, dar el răsună clar și tare în Carpați! Uitați-vă mai bine în ochii ei și-i veți cunoaște adevărul. Poartă cu ea același verde cu care zeii ne-au binecuvântat pe noi, de ni-l păstrăm tot anul. Ea este cea pe care o căutam, luați aminte la vorbele mele!
Vocile nu păreau convinse, însă freamătul lor păli încet sub gravitatea glasului puternic.
- Nu mai este o copilă, într-adevăr dragii mei, vorbi vocea cristalină, însă tocmai acesta este motivul nostru de bucurie și sărbătoare, faptul că ea este deja o tânără femeie.
- Fiul ei, continuă puternic vocea groasă, cel de-al treilea născut pe care îl va purta în pântece, mezinul familiei, el va fi pădurarul nostru. Iar noi vom fi în grija lui.
Să ne bucurăm!