Doi Străini

Ne privim din depărtări

și ne gândim, cum ar fi să ne apropiem

Îmi stârnești curiozitatea

și mă gândesc,

cum ar fi să îți vorbesc,

pe la mine să te chem,

să ne cunoaștem, să ne vedem,

în particular, la o cană de cafea.

Cum ar fi să iți simt pielea lipită de a mea,

să te vad întinsă pe patul meu,

să te trag mai aproape,

să te iubesc o noapte.

Să adormim și să ne trezim tot împreună,

să ne privim și să ne descoperim,

sufletele care așteaptă ascunse,

trupurile care stau a fi deschise

Să ne strângem în brațe

și să ne mărturisim visele și dorințele.

Să te sărut de dimineață,

iar tu să mă rogi să mai stăm,

măcar un minut îmbrățișați,

înainte să plec, să fug grăbit,

înainte să mă uiți că am venit.

Vrei să uiți și totuși eu vreau să îmi amintesc,

Tu vrei să mai stăm, să rămânem îmbrățișați,

Poate o secundă, poate un minut,

poate chiar puțin mai mult,

dar eu vreau să plec, să fiu pierdut.

Ochii noștri cântă povești nespuse,

dar vom rămâne doi străini.

Tu ai sufletul rece și ud,

ai ziduri și gratii puse,

iar eu am demoni în gânduri,

când pe lângă mine vei trece

și îmi vei spune cu grație și candoare

“Bună dimineața, Soare!”

Pierd lupta, Eu cel fără de curaj

și încetez a mai încerca să te privesc

Deși nu vreau, știu că te doresc

Nu cred că pot, nu vreau să reușesc,

Încerc să nu mă mai gândesc,

Că poate chiar încep

Să te iubesc...